De ce scrie lumea despre politică?
December 6, 2009 Blogging, Featured
În ultima vreme (ultimii ani) are loc tot o mai accentuată politizare a internetului. Astfel că sunt efectuate ample campanii electorale, multă reclamă, fiecare participant este de-acum dator să aibă un site, mai nou şi blog, să aibă un cont pe twitter sau facebook. Totodată pentru fiecare site de promovare, mai apar încă vreo două-trei de anti-reclamă:
Dar eu nu vreau să discut despre acest fapt, chiar mă bucur că şi în spaţiul virtual se realizează campanii electorale, se fac dezbateri, apar tot felul de imagini creative, ingenioase, ceea ce mă frământă pe mine este “de ce scrie lumea despre politică?”, mai ales cei neavizaţi.
Am observat această tendinţă că în apropierea de alegeri, după alegeri, toată lumea scrie numai despre politică – “cu cine votează X”, “câte voturi ia Y”, “ce încălcări”… Acum nu pot să zic că e lucru rău, nu pot eu să judec cine şi ce gândeşte, mai ales dacă în blogosfera din Basarabia în afară de politică şi religie lumea nu mai ştie despre ce altceva să scrie, dar realizez că mai toate articolele, cel puţin pe blogurile personale sunt făcute doar pentru trafic, articole mici, fără mare subiect dejghiocat, fără probleme dezbătute şi cel mai important aspect este că marea majoritate nu sunt echidistanţi şi în articolele lor promovează o anumită persoană (partid) şi această subiectivitate mai mult sporeşte “necalitatea” articolului.
În concluzie pot să spun că evident fiecare scrie despre ce vrea, despre ce-l doare, mai ales că blogul este “spaţiul propriu”, unde să te exprimi cum vrei şi în ce mod vrei, dar pentru a avea succes sau cel puţin respect, ca blogger, trebuie articole de calitate, deci consider că lumea trebuie să lase un pic politica şi să se apuce de scris despre ceea ce se pricep, fiindcă blogurile pe o anumită nişă sunt acelea pe care lumea se va mai întoarce.





