Fii parte din grup!

May 21, 2011 Altele, iurcu.ro

În familie ți se spune să nu prietenești cu Ionel, el te va învăța de rău…

La fiecare petrecere se bea pentru prieteni, să fie cât mai mulți…

La facultate fac științe economice (management), iar unii consideră pentru succes trebuie să fii mai egoist, trebuie să nu asculți pe nimeni să mergi spre cariera ta…

————————————————————————————————————————–

Dar care-i treaba în viața de zi cu zi?!

Când ești copil, lumea-i a ta, faci ce vrei, cum vrei, nimeni nu te judecă, toți îți sunt prieteni, te cerți, a doua zi – „Împăcare-împăcare, fără nicio supărare”; dar o dată ce ne maturizăm viața devine total diferită, nicidecum mai complicată, pentru că noi astfel o facem, dar este plină de prejudecăți, de inhibiții, de temeri de eșec. Iar cea mai bună motivație pentru a trece peste aceste obstacole vine de la mediul care ne înconjoară, vine de la familie și prieteni. Ei sunt cei care ne vor asculta toate aiurelile, tot negativismul nostru și tot de la ei așteptăm consolare. Totodată un grup de prieteni te face mai bun, mai deschis, mai fericit.

Când te afli în grupul tău de prieteni e mai simplu să comunici, pentru că datorită interacțiunii cu alți oameni, interacțiune bazată pe niște relații mai mult decât profesionale sau pur și simplu amicale, devii mai încrezut, mai sigur pe ideile tale, mai îndrăzneț, mai curajos, mai nebunatic. Ca să explic printr-un exemplu, luăm 2 cazuri în autobuz:

I-ul caz: Ești cu vreo 6-7 prieteni, stați toți în spate, glumiți, râdeți, o faceți cu voce tare, începeți a cânta.

Al II-lea caz: Ești singur printre necunoscuți în autobuz, stai în picioare, începi a cânta, în cel mai bun caz vei prin 50 de bani, în cel mai rău caz vei fi pe Youtube, dar cel mai probabil vei fi considerat alienat.

Articole aleatorii

Tags: , ,

Leave a Reply

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.